joi, 7 ianuarie 2016

Dragul meu tatic

Ma gandesc sa iti scriu de multa vreme dar de fiecare data incep sa plang. Mai stii cand i-ai promis mamei ca o sa fiti impreuna pana cand moartea o sa va desparta? Nu imi place propozitia asta. Aveam 11 ani cand Dumnezeu te-a chemat la el si ai fost primul barbat care mi-a frant inima in mii de bucatele. Acum am implinit 18 ani, alta zi de nastere fara ca tu sa imi fii alaturi. Taticule, am primit multe cadouri de ziua mea, dar eu te voiam pe tine, te asteptam... Mi-a zis multa lume ca tu ma vezi de acolo din cer, dar parca tot asteptam sa intri pe usa. Nu ai idee cat te caut in fiecare barbat pe care il intalnesc, as vrea sa gasesc unul ca si tine, unul care sa ma iubeasca cat m-ai iubit tu. Sa ma ierti ca am incercat sa gasesc o iubire ca a ta la alti barbati. Acum mi-am dat seama ca asa cum m-ai iubit tu, nu ma va iubi nimeni si sa stii ca asa cum te iubesc pe tine, nu il voi iubi pe niciunul. Dar... exista un el. Ce sa fac tati? Spune-i ca ma doare sufletul, ca ochii mei sunt inundati de lacrimi, spune-i ca urla amintirile in mine. Spune-i tati... Am nevoie de el, ideea de a nu-l vedea ma face sa ma simt rau. Inainte sa il cunosc nu era nimic, ci doar asteptarea de a-l gasi. Oare tu vezi haosul din inima mea? Oare tie iti este dor de mine? Cu cat cresc am mai mare nevoie de tine sa imi fii alaturi...dar prin absenta ta m-ai invatat un lucru: niciodata sa nu depind de un barbat. Nu il condamn pe Dumnezeu ca mi te-a luat, ci o sa ii multumesc toata viata ca te-a ales pe tine sa fii tatal meu. Mi-e dor de tine ingerul meu!!